Laurențiu Udroiu

Recunosc că ne am gândit mult să îl furăm pe Tomiță a lu' văru de la țară. Am zis că așa iubire nu ai cum. Și așa chimie și tot.

Eu nu-s cu pisicile. Not a cat person.

Dar Tomiță a făcut ceva. A schimbat ceva...

Dar e crescut la țară, s a obișnuit deja acolo, cu Perla și cu tot, nu pot să fiu egoist. Deși aș fi vrut.

Și apoi apare acest mogâldeț pe internet spre adopție. Domnița o făcut ochii mari. Eu am făcut pe bad cop, că e greu, că e o responsabilitate și că oricum la câte like-uri are sigur l-a adoptat deja cineva.

Și când o început să suspine și să accepte înfrângerea, am zis "bine măi, dacă simți tu așa tare...hai, scrie-i! Dar doar să nu fii dezamăgită dacă e refuz, că na. Dar măcar așa o să fii tu împăcată că ai făcut ce ai simțit"

Și cu un zâmbet larg, o lăsat mesaj.

Ce o urmat, e plin de coincidențe (dar eu deja nu mai cred în ele), unele foarte fericite și iată-ne cu Tomitzu (fratele mai mic al lui Tomiță, că și seamănă maxim).

După câteva ore de acomodare, e gata.

Sunt cucerit. 🥹