Posted On: February 27th 2026, 07:34 pm
”Un vis devine realitate.
Mi-am dorit ca energia și bucuria muzicii RedSwing să ajungă dincolo de București, să călătorească prin țară și să se întâlnească cu toți cei care ne-au scris, întrebându-ne când venim și în orașul lor. În martie, acest lucru se întâmplă: pornim la drum și aducem magia RedSwing în patru orașe importante din România: Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara şi București.
Din 2024 până astăzi, mii de oameni ne-au ascultat și ne-au arătat că acest proiect înseamnă mai mult decât un concert. Înseamnă descoperire – pentru cei care nu au întâlnit până acum această latură a jazzului – și curiozitate, pentru că reinterpretăm cele mai cunoscute piese ale tuturor timpurilor în ritmuri de swing. Fiecare nou aranjament devine o surpriză, fiecare piesă – o poveste spusă altfel.
Pentru că swing-ul înseamnă emoție, dar și dans, alături de noi sunt mereu dansatorii de jazz care ne poartă direct în atmosfera anilor ’30, prin energia spectaculoasă a pașilor de lindy hop și tap dance. Muzica, mișcarea, eleganța – toate se împletesc într-o experiență completă.
RedSwing este despre atmosfera aceea aparte: versurile pline de adevăr, ritmurile care te ridică în picioare și eleganța care transformă o seară obișnuită într-una memorabilă. Ne bucurăm de fiecare dată când vedem domni în costum și doamne în rochii superbe, accesorizate cu perle parcă desprinse din alt timp. Se creează, astfel, o comunitate de oameni care aleg să trăiască modern, dar cu rafinament și educație muzicală.
În acest mini-turneu vom aduce nu doar cele mai îndrăgite piese în variantă swing, ci și aranjamente noi pentru titluri legendare, plus surprize pregătite de muzicienii RedSwing.
Vă mulțumim că ne ascultați, că veniți la concertele noastre și că alegeți să trăiți muzica altfel.
Dacă ne întrebați de ce să fiți acolo, răspunsul este simplu: energia RedSwing se simte cu adevărat live – și rămâne cu voi mult timp după ce ultimul acord s-a stins.”🎷✨
– Ana Maria Negoiasa
Fondator RedSwing