Instagram story viewer> @adelinabortan> Posts

Adelina Bortan

@adelinabortan

POSTS STORIES REELS TAGGED

Citesc zilele astea Hit Makers de Derek Thompson, o carte despre cum ajung unele idei, melodii sau povești să fie cunoscute de milioane de oameni, în timp ce altele, poate la fel de bune, trec neobservate.

Mi-a plăcut mult o idee din carte: oamenii nu sunt neapărat atrași de lucruri complet noi. Ne place să recunoaștem ceva familiar, dar să existe și un pic de surpriză. Să fie suficient de nou încât să ne stârnească interesul, dar nu atât de diferit încât să nu știm ce să facem cu el. E ceea ce Raymond Loewy numea Most Advanced Yet Acceptable (MAYA).

Și ceva ce stim, dar ne e greu sa recunoastem de multe ori, popularitatea nu este neapărat o măsură a calității. Contează contextul, momentul, cât de des întâlnim o idee și, mai ales, cum ajunge ea de la un om la altul. Mă tot gândesc la lucrurile astea, mai ales după atâția ani în comunicare. Uneori suntem atât de preocupați de ce vrem noi să spunem, încât uităm să ne întrebăm ce vor oamenii să asculte sau ce ar avea ei chef să povestească mai departe.

Aseară am avut bucuria să înmânez premiul pentru Comunicare cu impact la Gala BIZ PR Awards, câștigat de McDonald's România pentru campania Grant My Passion. Mulțumesc mult echipei BIZ pentru invitație și pentru o seară în care m-am bucurat să revăd atâția oameni minunati din lumea comunicării. ❤️ by @adelinabortan

3

1

10 days ago

Săptămâna trecută am fost la InterACT Triumph, invitată de niște adolescenți absolut minunați, să le vorbesc despre @mentado_ro

Am plecat însă de acolo mai ales cu gândul la ce mi-au spus ei.

Mulți simt că au nevoie de sprijin. Simt presiunea de a învăța bine, de a avea rezultate, de a ști deja ce vor face mai departe. Iar în clasele a XI-a și a XII-a, presiunea devine uneori atât de mare încât ajung să vorbească despre epuizare și burnout.

Dincolo de toate acestea, am întâlnit niște tineri curioși, deschiși, care vor să vorbească și să fie ascultați. Și asta îmi dă multă speranță.

Cred că vom face multe lucruri frumoase împreună prin Mentado. Dar, pentru moment, mă bucur pur și simplu că ne-am întâlnit. by @adelinabortan

3

1

16 days ago

Am mers la @brand_minds nerăbdătoare să îl ascult, în sfârșit, pe Seth Godin, pe care îl ratasem data trecută când a venit în România, însă una dintre prezentările care mi-a rămas cel mai mult în minte a fost cea a Dianei Kander, așa că seara am continuat să îi descopăr ideile în cartea Go Big or Go Home. 😊

Diana a povestit despre trei case de avocatură prestigioase care încercau să câștige același client important și care au venit la întâlnire foarte bine pregătite, cu echipe puternice și prezentări impecabile. Prima a vorbit despre experiența de peste 100 de ani, expertiza în healthcare și orientarea către business, iar următoarele două au prezentat, în esență, aproape aceleași argumente.

La final, oamenii din echipa clientului nu și-au mai amintit foarte clar ce spusese fiecare firmă, ci doar câteva detalii, precum papioanele purtate de una dintre echipe sau felul foarte formal în care vorbeau membrii alteia. Pentru că nu exista o diferență care să le fi rămas cu adevărat în minte, discuția a ajuns inevitabil la tarife.

Mi s-a părut un exemplu foarte bun despre cât de ușor putem ajunge, în comunicare, să spunem lucruri corecte, adevărate și importante, dar atât de asemănătoare cu ceea ce spun toți ceilalți, încât mesajul nu mai reușește să creeze o diferență reală. Putem avea informația potrivită, slide-uri foarte bune și formulări atent alese, dar, dacă nu îi oferim celui din fața noastră și un motiv să simtă ceva, există riscul ca totul să se piardă foarte repede.

Diana vorbește despre „magic moments”, acele momente care îi scot pe oameni de pe pilot automat și le recâștigă atenția. Nu trebuie să fie neapărat ceva spectaculos sau costisitor, ci poate fi o surpriză bine gândită, o dovadă că ai înțeles cu adevărat persoana din fața ta, o poveste spusă în ordinea potrivită, un element care face mesajul mai ușor de văzut și de simțit sau chiar implicarea publicului în construirea soluției.

Până la urmă, oamenii poate că nu își vor aminti toate slide-urile, cifrele sau cuvintele pe care le-ai ales cu atât de multă grijă, dar își vor aminti ce au simțit și dacă experiența a fost una creată cu adevărat pentru ei.

#brandminds by @adelinabortan

3

0

a month ago

Relația părinți-adolescenți. Cum se menține activă, dar cu limite 👉 medikatv.ro & link în bio.

#medikatv #sanatate #sanatatemintala #biancapoptean #mintisclipitoare #parinti #adolescenti by @adelinabortan

15

0

a month ago

M-am gândit astăzi la cât de puțin știm, de fapt, despre ce se întâmplă înăuntrul oamenilor pe care îi întâlnim și la cât de ușor putem trece pe lângă o suferință care nu se vede.

Poate de aceea cred atât de mult în întrebările puse cu adevărat, în acel „cum ești?” la care chiar avem timp să auzim răspunsul, în a rămâne lângă cineva chiar și atunci când nu știm ce să spunem și în a nu presupune că, dacă un om zâmbește, înseamnă neapărat că îi este bine.

Astăzi e Ziua Mondială pentru Prevenirea Suicidului, dar mi-aș dori să ne amintim asta și mâine 🤍 by @adelinabortan

3

0

a month ago

Astăzi, Lu a început clasa I. ❤️
Cu mai puține emoții decât anul trecut, în prima zi de pregătitoare. Și el, și eu.
Poate pentru că școala nu mai e chiar necunoscută. Știe locul, o știe pe draga lui doamnă învățătoare, știe puțin mai bine la ce să se aștepte.
Dar emoțiile mele de mamă au fost tot acolo. Bucuria că îl văd crescând, puțină nostalgie după copilul care parcă ieri începea grădinița și gândul acela pe care îl am tot mai des: ce repede trece timpul când îi vezi crescând.
Clasa I vine cu alte provocări. Iar eu sper să-mi amintesc, pe parcurs, să nu-l întreb doar ce a făcut sau cât de bine s-a descurcat, ci și cum a fost pentru el.
Prima zi de clasa I. Bifată. ❤️ by @adelinabortan

3

2

a month ago

Începe școala și, pentru unii copii, asta vine și cu „nu vreau să merg”, „mă doare burta”, „mai stai cu mine” sau multe întrebări despre ce se va întâmpla.
Ca psiholog, știu că anxietatea nu arată întotdeauna ca frica și că se poate simți foarte concret în corp. Ca părinte, știu cât de greu este să vezi că propriului copil îi este greu fără să încerci imediat să rezolvi situația.
Eu încerc să țin minte trei lucruri: să iau frica în serios, să nu mă grăbesc să o elimin și să-l ajut să găsească următorul pas pe care îl poate face.
Pentru că anxietatea face parte din viață. Important este ce învață copilul să facă atunci când apare.
Am pus în carusel câteva exemple concrete pentru începutul de școală. by @adelinabortan

3

0

a month ago

Mă gândesc tot mai des că poate fericirea nu ar trebui să fie obiectivul meu de părinte sau, cel puțin, nu fericirea aceea în care încerc să îndepărtez din drumul lui tot ce îl frustrează, îl dezamăgește, îl întristează sau îl face, pur și simplu, să fie foarte supărat pe mine.

Pentru că uneori îi spun NU lui Lucas și, după câteva minute în care îl văd supărat, încep să mă întreb dacă n-ar fi fost mai simplu să spun DA. Nu pentru că mi-am schimbat părerea și nici pentru că acel „nu” nu mai are sens, ci pentru că îmi este greu să-l văd nefericit din cauza unei decizii pe care am luat-o eu.
Și cred că aici e ceva despre care vorbim prea puțin atunci când vorbim despre parenting: poate că nu copiii noștri tolerează atât de greu frustrarea, cât ne este nouă greu, uneori, să-i vedem frustrați.

Noi suntem generația de părinți care a vrut foarte mult să facă lucrurile altfel. Mulți am crescut cu „nu mai plânge”, „n-ai de ce să fii supărat”, „gata, că nu s-a întâmplat nimic” și ne-am promis că o să ascultăm mai mult, că o să validăm, că o să lăsăm loc emoțiilor copiilor noștri. Și cred în continuare că este unul dintre lucrurile foarte bune pe care le facem.
Doar că uneori mă întreb dacă, încercând atât de tare să nu le ignorăm emoțiile, nu am început să încercăm să le și rezolvăm pe toate.

Dacă Lu e trist, vreau să-l fac să se simtă mai bine. Dacă e dezamăgit, caut o alternativă. Dacă e furios, mă întreb dacă n-ar trebui să schimb ceva. Dar a valida o emoție nu înseamnă să o faci să dispară.
Poate că rolul meu nu este să cresc un copil care este fericit cât mai mult timp, ci un copil care știe că poate fi și nefericit uneori și că poate trece prin asta. Care poate fi dezamăgit fără să se prăbușească, frustrat fără să simtă că trebuie să fugă imediat de senzația aceea.

Cred că asta încă învăț cu Lu: să nu confund fericirea lui cu absența emoțiilor grele. by @adelinabortan

3

0

a month ago

Mă gândesc de ceva vreme la ce face un adolescent atunci când îi este greu și nu are neapărat chef sau curaj să vorbească despre asta cu cineva, dacă merge la un părinte, îi scrie unui prieten, caută un psiholog, ține totul pentru el sau, cum se întâmplă tot mai des cu multe dintre lucrurile pe care vrem să le înțelegem, deschide ChatGPT și începe pur și simplu să scrie.

Nu doar despre dacă AI-ul este bun sau rău pentru adolescenți – cred că realitatea e mult mai nuanțată de atât –, ci despre dacă și cum a ajuns să facă parte și din conversațiile lor despre ceea ce simt, cât de util li se pare și, mai ales, dacă discuțiile acestea rămân în spațiul digital sau ajung și la oamenii din jurul lor.

Iar ca psiholog, mă interesează la fel de mult și cealaltă perspectivă: cât de bine știm noi, adulții, ce se întâmplă? Cât de aproape este ceea ce cred părinții despre felul în care adolescenții lor vorbesc despre emoții de ceea ce ne spun adolescenții că fac în realitate?

De aici a pornit studiul Mentado „Ce simt adolescenții. Ce cred părinții.” Două chestionare, unul pentru adolescenți și unul pentru părinții lor, prin care Mentado își propune să pună cele două perspective una lângă alta și să înțeleagă mai bine ce loc începe să aibă AI-ul în aceste conversații.

Chestionarele sunt în linkurile din bio și pot fi completate până pe 30 septembrie.

Dacă aveți un adolescent acasă, mi-ar plăcea să răspundeți amândoi, fiecare din perspectiva lui. Și, dacă puteți, dați studiul mai departe. Avem nevoie de cât mai multe voci pentru ca, înainte să vorbim despre ce credem că fac adolescenții, să aflăm de la ei ce fac, de fapt. by @adelinabortan

3

0

2 months ago

Am citit astăzi despre Victoria. Avea 22 de ani.

Nu o cunosc și tocmai de aceea nu vreau să îi transform povestea într-un diagnostic făcut de la distanță. Nu știm ce s-a întâmplat în ultimele ei ore, iar împrejurările morții sale sunt încă investigate.

Dar un detaliu din ceea ce s-a scris despre ea mi-a rămas în minte: cei apropiați aveau impresia că îi era mai bine. Obținuse un rol, avea ceva nou în față, existau motive pentru care familia spera că lucrurile se așază.

Cred că aici este una dintre cele mai dificile realități despre suferința psihică: „pare mai bine” nu înseamnă întotdeauna „este în siguranță”.

Mă gândesc mult la felul în care vorbim despre depresie și suicid. Avem tendința să căutăm explicația simplă: avea depresie, trecea printr-o perioadă grea, s-a întâmplat ceva. Dar comportamentul suicidar este mult mai complex de atât.

Depresia este un factor important, dar diagnosticul singur nu ne spune cine va ajunge într-o criză suicidară. Cercetarea din domeniul prevenției ne arată tocmai nevoia de a privi dincolo de diagnostic și de a înțelege direct riscul: ce se întâmplă cu omul în anumite momente, ce gânduri apar, cât de copleșitoare devin emoțiile, ce resurse mai poate accesa și ce îl ajută să treacă prin criză.

Poate că de aceea întrebarea „Ești bine?” nu este întotdeauna suficientă.

Uneori avem nevoie să rămânem puțin mai mult lângă omul din fața noastră. Să întrebăm din nou. Să ascultăm răspunsul care vine după „sunt bine”. Și, atunci când avem motive reale de îngrijorare, să nu ne fie teamă să întrebăm direct despre gândurile de suicid și să cerem ajutor specializat.

La @mentado_ro vorbim mult despre prevenție. Iar prevenția nu înseamnă să devenim detectivi ai oamenilor pe care îi iubim și nici să credem că putem anticipa orice tragedie. Înseamnă să construim mai multă alfabetizare psihologică, să știm ce întrebări să punem și, mai ales, să știm ce facem atunci când răspunsul ne sperie.

Pentru că uneori un om poate avea planuri, poate zâmbi, poate obține un rol pe care și l-a dorit și by @adelinabortan

3

0

2 months ago

Vacanțele ne dau ceva ce viața de zi cu zi ne ia ușor: timp unii cu alții. by @adelinabortan

3

0

2 months ago

Vineri seara am fost la o cafea cu o prietenă și, la un moment dat, m-a întrebat ce mai fac, i-am răspuns și am întrebat-o și eu pe ea. "Bine, sunt bine, doar am avut o săptămână un pic mai stresantă." Și am continuat să vorbim despre altceva, poate două minute, până am observat că nu mai zicea nimic și se uita în ceașcă. Am întrebat-o ce e și a început să plângă.

Nu cred că a mințit când a zis "stresată". Cred pur și simplu că ăsta era singurul cuvânt pe care-l avea la îndemână în momentul ăla.

Zilele trecute ascultam un podcast cu Marc Brackett (e profesor la Yale, cercetează inteligența emoțională de vreo 20 de ani) și spunea ceva care mi-a rămas in minte: nu poți să faci nimic cu o emoție pe care n-o poți numi corect. Adică poți să te simți "stresat" fix la fel cum te-ai simți dacă ți-ar fi frică, sau dacă te-ai simți singur, sau dacă te-ai simți vinovat, corpul le simte relativ la fel, dar soluțiile sunt complet diferite.

Am întrebat-o pe prietena mea, după ce s-a mai liniștit un pic: "Dacă n-ar fi stres, ce-ar fi?" Nu mi-a răspuns imediat. A stat, a zis "nu știu", apoi după vreun minut a zis ceva de genul că simte că dacă nu ține totul sub control, se prăbușește ceva, nici ea nu era foarte sigură cum să pună asta în cuvinte, și cred că e ok, nu trebuie mereu să găsești fraza perfectă din prima.
Dar tot exercițiul ăsta, să te întrebi ce e sub eticheta pe care o folosești automat, cred că merită încercat. Nu neapărat ca să găsești imediat răspunsul corect, ci ca să nu rămâi blocat în "sunt stresat", care de multe ori nu-ți spune nimic despre ce ai putea face cu asta. by @adelinabortan

3

0

3 months ago