Instagram story viewer> @mazilique> Posts

Cristina Mazilu

@mazilique

32.2K

followers

2163

following

Wannabe believer in happy endings. Here to have fun.
Most often at @arzu_bucharest and @maziliquestudio

POSTS STORIES REELS TAGGED

🪨🐚 by @mazilique

176

0

3 days ago

Dimineața am avut timp doar de o cafea la shop-ul din colț, apoi Uber spre Gimpo și avion spre Jeju. Zborul a avut întârziere, așa că am ajuns la cazare abia pe seară, tocmai în celălalt capăt al insulei.

În Beophwan-dong, un sătuc de coastă, e liniște și, chiar dacă e întuneric, pot să deduc peisajul: mult verde, palmieri înalți și mandarini mici și grăsuți peste tot. Am înțeles că mandarinele de aici sunt ceva special, așa că îmi iau un kil de la primul convenience store care-mi iese în cale. Se cheamă că am priorități, în caz că întreabă cineva.

Sunt curioasă cum o să mi se așeze zilele următoare. Creierul meu tânjește deja după haosul și intensitatea aia care s-a dovedit addictive în Seoul. Corpul, în schimb, ar aprecia probabil să se uite la ceva verde sau albastru mai mult de 15 secunde.

De la geamul camerei mele văd Marea Chinei de Est. Când m-am trezit azi dimineață am negociat puțin cu geografia - îmi place să cred că primul lucru pe care îl văd e Pacificul. Tehnicalități (și geopolitică).

Evident, prima oprire e o piață, nu o plajă. Nu cunosc niciun alt mod mai bun, mai simplu, mai direct ca să înțelegi ceva despre un loc nou și oamenii lui. taken in Jeju-do by @mazilique

666

3

4 days ago

Blue hour in reverse, silent hour, acel moment al zilei când noaptea devine dimineața. Nu mi-am propus sub nicio formă să-l prind trează, dar e 5 dimineața și am făcut pace cu gândul că nu o să mai adorm. De fiecare dată când încerc să închid ochii, văd în spatele pleoapelor cum se aprind toate neoanele de pe străzile pe care am fost zilele astea.

Noaptea m-a făcut să-mi dau seama că suprastimularea lovește mai tare decât jet lag-ul. Sunt super wound up, am 100 de taburi deschise în minte, și ma simt ca un arc gata să sară. Sunt de două zile aici și pare că am absorbit toată lumina neoanelor, tot zgomotul, toate culorile, tot ce am găsit pe străzi și tot ce nu am reușit să iau cu mine.

Îmi vine să fumez 19 țigări sudate, ca să o păstrez pe ultima, că sigur o să mai am nevoie (m-am lăsat de fumat acum un an și jumătate, n-ar trebui să intru sevraj fix acum).

Aștept să se facă 8 dimineața și ies afară. Orașul e gol și e liniște (e duminică), iar când ajung pe străzi - pustiu. E ceva cu plimbatul singură prin orașe necunoscute care-mi dă senzația de libertate și un suflu nou care mă face să uit că-mi vine să vomit de oboseală.

Poate că asta îmi place cel mai mult la primele zile într-un loc nou: pot să fiu doar un om care se plimbă pe străzi, prea obosit ca să gândească limpede și prea curios ca să se întoarcă la culcare. taken in Seoul by @mazilique

356

0

6 days ago

too tired to process anything, too overstimulated to stop, has no idea that overstimulation hits harder than jet lag taken in Seoul by @mazilique

44

0

6 days ago

azi e ziua lu' mama la mulți aaaaaaani mamaaaa🫰mulțumesc pentru tot - inclusiv pentru materialul genetic super premium (mai puțin capacitatea de a mă îngrijora din nimic - se poate da retur?) te pup, te iubesc, nu mai insist că ne cunoaștem by @mazilique

341

11

8 days ago

Am ajuns în Seoul după un drum lung și dialogul meu interior e dat pe mute de oboseală. Așa că tot ce pot să fac este să mă plimb pe străzi ca într-un fever dream și să mă bucur de tot zgomotul ăsta de care-mi era dor (chiar dacă nu am mai fost niciodată în Coreea). taken in Seoul by @mazilique

458

5

9 days ago

Scaffolding, Lauren Elkin // Două cupluri la 50 de ani distanță, într-un apartament în Belleville, Paris. Acțiunea se desfășoară în planuri paralele temporal, dar care se suprapun și se intersectează în geografii, genealogii și adultere. Însă adevăratul plot e unul. paihologic, unde trăirile se desfășoară în interior, și metaforic - unde refacerea unei clădiri hausmanniene îmbrăcată în schele (scaffolding) coincide cu perioada de doliu a Annei, care suferă după pierderea unei sarcini.

//

Everything in the culture tries to convince us that if we are truly in love with the right person, we will be as one with them. It isn't true. We are always each other's others.

My past was formed of an entirely ordinary topography of discontent, disappointment, the standard feelings of insufficiency, and fears of abandonment.

Some days I lie on the bed immobilized for hours, as if a large sheet of cling film were pinning me in place.

I guess I went through something like that, a change so dramatic that you send out harmful shards of yourself into the world.

Separation is one of the two things we fear most. The other thing is coming together. by @mazilique

108

2

11 days ago

agapi mou 🩵 taken in Cyclades by @mazilique

209

0

12 days ago

future nostalgia was particularly abundant this September by @mazilique

323

3

15 days ago

blue, white, and available for lunch. a retrospective by @mazilique

467

12

16 days ago

Înainte să deschid ochii pot să-mi dau seama ce zi va fi doar ascultând atent dacă se aude șuieratul vântului printre obloane.

Dimineața asta plouă. Perfect, mă gândesc. Deschid geamurile și aerul mirose a biserică. De la ce? Crește mirt pe insulă? Uite încă o întrebare pentru Georgios - o s-o pun pe listă. Însă de când mi-a zis zilele trecute că vrea să îi gătesc ceva înainte plec, am început să îl evit pe cât posibil. Când gătești pentru cineva, îi spui ceva despre cine ești, ce-ți place, ce-ți dorești, ce te face fericit. Iar eu simt că pe orice ingrediente aș pune mâna ar ieși o tocăniță care ar fi a bit of an acquired taste.

E ultima zi pe insulă, simt presiunea să o fac să conteze (whatever that means). Așa că îmi comand doi pești și o carafă de vin. Nu e încă 12:00, dar cui îi pasă? Mai suntem doar o mână de oameni pe insulă și niciunul nu pare teribil de conformist. Apoi sărmăluțe de orez în foi de viță, o farfurie cu vârf de creveți prăjiți, mici și crocanți, îi mănânc ca pe semințe, îi spăl cu bere. Și șapte chiftele de dovlecei cu mentă. Astea îmi plac mediu. Le mănânc oricum.

Când ploaia se oprește, mă duc pe plajă și caut scoici printre pietrele de pe mal, la fel cum aș căuta cuvinte ascunse în diagrame. Le pun în buzunarul cămășii, dar nu știu de ce le culeg și le duc acasă. Probabil din același motiv pentru care cumpăr cărți când am deja cărți.

Întâmplarea face ca colțul ăsta de insulă care stau să fie și locul de unde poți vedea cum soarele apune în spatele dealurilor de peste baltă. Îmi scot telefonul și fac una din pozele alea pe care nu le postezi nicăieri pentru că nu arată nicicum ca realitatea. Zero emoție, 100 contre jour. Când mă uit la ea îmi pare că am documentat o pană de curent la moara din deal.

Mi-am (aproape) făcut bagajul și ies pe balcon să-mi termin sticla de vermut. Of, ce-aș fuma o țigară. Îi aud pe oamenii de peste drum vorbind despre "next year". Cred că toți avem nevoie de asta când plecăm de aici - promisiunea că e ceva repetabil, nu că zilele noastre pe insulă au fost doar un fever dream în alb și albastru. by @mazilique

924

21

18 days ago

🌬️🩵⛴️ by @mazilique

204

0

20 days ago